Cartografii sonore. Concertele MNHCV
Marți, 12 martie, ora 18:00, vă invităm la un nou concert al stagiunii Cartografii Sonore, parte din proiectul 100 de ani în 100 de concerte, derulat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Harta vedetă a serii va fi Transylvania. Sibenburgen, publicată în anul 1635 de renumitul cartograf şi editor olandez Willem Janszoon Blaeu. Lucrarea reprezintă Transilvania și regiunile adiacente şi a fost inclusă în multe ediţii ale atlaselor editate de celebra sa firmă. Sunt înscrise pe hartă numeroase informaţii: împărţirea pe regiuni (Ţara Bârsei, Țara Vinului, Ţinutul Bistriţei, Țara Oltului etc.), denumiri de localităţi şi cetăţi, munţi şi regiuni împădurite, cursuri de apă.Bogăţia acestor date se datorează faptului că harta este o preluare după G. Mercator care, la rândul său, s-a inspirat din Chorographia Transylvaniae, lucrarea cartografică publicată de binecunoscutul umanist braşovean Johannes Honterus la Basel, în 1532.
Evenimentul va continua cu un concert al ansamblului Violoncelissimo, compus din violonceliștii Ștefan Cazacu, Ella Bokor, Radu Sinaci, Adrian Precup, Horaţiu Ludușan și Alexandru Totan. Programul serii va cuprinde piese de: Johann Schrammel, Tomaso Albinoni, Georg Friedrich Händel, Wolfgang Amadeus Mozart, Astor Piazzola, Constantin Dumitrescu etc.
Accesul la eveniment este GRATUIT, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii pe site-ul muzeului.
Stagiunea Cartografii sonore este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, parte din programul „100 de ani în 100 de concerte” derulat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România pentru a celebra Centenarul României, proiect cultural co-finanțat de Primăria Sectorului 1 București prin Centrul Cultural Sector 1 în cadrul Programului „Centenar pentru toți – sesiunea 2017 – 2020”.
Cartografii Sonore este un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” inițiat de UCIMR, dedicat tinerilor muzicieni excepționali, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a tinerilor muzicieni s-a alăturat Banca Transilvania, prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.
Pentru acest eveniment nu mai sunt locuri disponibile. Vă așteptăm la evenimentele viitoare!