Sâmbătă şi duminică vă așteptăm la ultima serie de ateliere creative gratuite pentru copii cu vârstele cuprinse între 6 şi 10 ani, în cadrul proiectului 100 de ani în 100 de concerte, organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) în parteneriat cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.
Atelierele vor fi susţinute de Lavinia Dumitrescu – specialist în dezvoltare personală.
Sâmbătă 24 noiembrie, de la ora 12:00, vom îmbrăca linguri de lemn în costume populare românești, vom învăța cum se numesc piesele vestimentare care compun un costum și vom afla cum s-a schimbat, în 100 de ani, portul național al românilor.
Duminică 25 noiembrie, de la ora 12:00, vom confecționa plase de vise cu simboluri românești și vom păși pe tărâmul fantastic al legendelor și credințelor magice din diferite culturi ale lumii, descoperind că, uneori, punctele cele mai îndepărtate de pe hartă sunt unite de firul invizibil al ideilor comune.
Atelierele sunt gratuite iar participarea se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile.
Înscrierile fac prin mesaj privat pe pagina de facebook a UCIMR, până pe 23 noiembrie, specificând numele copilului înscris, vârsta și ziua atelierului ales: link înscriere
Durata unui atelier este de aproximativ 1 oră. Părinții/însoțitorii vor putea intra pe baza biletului la muzeu, în valoare de 10 lei.
Prin înscrierea la ateliere, părinții/ tutorii legali își exprimă acordul pentru fotografierea copiilor (în scopul documentării evenimentului) și postarea fotografiilor (fără tag pe persoană) într-un album dedicat evenimentului, pe paginile UCIMR și MNHCV.
Atelierele se desfășoară în cadrul proiectului 100 de ani în 100 de concerte, organizat de UCIMR cu sprijinul AFCN și al Ministerului Culturii și Identității Naționale.