Program de vizitare: Miercuri - Duminica 10:00 - 18:00

Strada Londra nr. 39

Bucuresti, Sector 1

Primii exploratori și noi. Programe de vară la MNHCV

Muzeul Hărților și Artelier D invită copiii de 7 – 12 ani la un program special în grădina Muzeului, în 5 duminici din lunile iulie și august: 19 iulie,  26 iulie, 2 august, 9 august, 16 august.

Programul este inspirat de aventuri și jocuri geografice, de poveștile unor mari exploratori-călători, navigatori și oameni de știință, care au schimbat hărțile și percepția noastră despre lume: Marco Polo, James Cook, Alexander von Humboldt, Charles Darwin, David Livingstone.
Programul Primii exploratori și noi își propune să inspire dragostea de aventuri geografice și să îi stimuleze pe copii să facă conexiuni între trecutul marilor explorări și moștenirea exploratorilor, între vechi descoperiri geografice și epoca noastră. În acest sens, vom include în dezbatere, teme actuale ale studiului geografiei, precum: climă și schimbări climatice, sustenabilitate, implicarea în comunitatea locală și globală, alfabetizarea vizuală și lucrul cu harta, învățarea geografiei prin artă și lectură.

Vârste recomandate:  7-12 ani

Desfășurare: pe terasa și în grădina Muzeului, de la ora 10:00  la 12:00 în duminicile indicate;

Taxă: 35 lei/copil;

Participare: pe bază de rezervare și achitarea unui avans; detalii aici!

 

Numărul maxim de copii este 6.
La acest program respectăm măsurile de igienă și siguranță recomandate de autorități.

Toate detaliile despre program, participare, plată se găsesc aici.

Calendarul tematic este următorul:
19 iulie, James Cook în Australia
26 iulie, Alexander von Humboldt în America de Sud
2 august, Marco Polo în China
9 august, Charles Darwin în Galapagos
16 august, David Livingstone în Africa

În caz de neparticipare, taxa nu se restituie, ci este valabilă pentru alt atelier.
În caz de vreme nefavorabilă, programul se amână.

Programul este susținut de Daniela Mișcov, educator cultural.

Temele lunii august:

  • Duminică 2 august, ora 10:00 – Marco Polo în China
    10-10:40- Marco Polo în China (citim și ne uităm pe hartă, cartea Marile călătorii ale exploratorilor), trasăm drumurile lui Marco Polo pe harta noastră (latitudine, longitudine)
    10:40-10:50-Pauză de fructe și apă
    10:50-11:20- Harry Potter și Harta Ștrengarilor. Citim și comentăm din volumul Prizonierul din Askaban (capitolul Harta Ștrengarilor).
    11:20-12:00- Facem harta poveștii și o prezentăm.
  • Duminică 9 august,  ora 10:00 – Charles Darwin în Galapagos
    10-10:40- Charles Darwin în Galapagos (citim din cartea Darwin.Expediția pe Beagle)
    10:40-10:50-Pauză de fructe și apă
    10:50-11:20- Pe urmele lui Darwin azi, cu o echipă de exploratori germani, comentăm un reportaj din Revista GEO. Trasăm ruta pe harta noastră.
    11:20-12:00- Darwin și Harta misterelor lumii (lecturi și jocuri din „Revista Scooby Doo Dezleagă misterele lumii”; nr.26-Chile-Insula Paștelui, partea a doua)
  • Duminică 16 august, ora 10:00 – David Livingstone în Africa
    10-10:40-Livingstone în Africa (citim și ne uităm pe hartă, cartea „Marile călătorii ale exploratorilor”), trasăm drumurile lui Livingstone pe harta noastră (latitudine, longitudine)
    10:40-10:50-Pauză de fructe și apă
    10:50 -11:20- Moștenirea lui Livingstone; Gorilele salvate-reportaj din „National Geographic”.
    11:20-12:00 Arta lui Jacob Lawrence; Pictăm Povestea mea.