Muzeul Hărților în parteneriat cu Atelier Belladona Art organizează programul educativ Hărțile artei. Pe urmele călătorilor, exploratorilor, marilor artiști ai lumii și ai naturii. Copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 11 ani sunt invitați să participe la o serie de module în care sunt prezentate aspecte importante ale dezvoltării civilizațiilor lumii, descoperind evoluția, semnificațiile și rolul hărților prin intermediul artelor plastice și grafice.
Copiii vor desena, explorând cu ajutorul tehnicilor mixte fascinanta diversitate a lumii și vor învăța cum să aplice în viața de zi cu zi pasiunea lor pentru aventură, având nenumărate surse de inspirație pentru realizarea propriilor lucrări de artă, în ambianța încântătoare a Muzeului Hărților.
Atelierele se desfășoară sâmbăta, între orele 11:00 – 12:30.
Calendarul atelierelor:
Modulul Martie: Florile Lumii (1 – 22 martie 2025)
Modulul Aprilie: Culorile Iepurașului de Paște (5 – 12 aprilie 2025)
Modul Mai: Inspirație din Peru (17 – 31 mai 2025)
Modulul Martie – Florile Lumii
Vă invităm cu drag la o călătorie fascinantă în lumea florilor, unde vom descoperi împreună frumusețea și semnificațiile acestora din diferite colțuri ale lumii. Vom explora frumusețea florilor din Europa și Asia, folosind tehnici mixte pentru a le reprezenta.
Vom crea mărțișoare cu ghiocelul delicat, vom descoperi floarea asiatică „Cercelul Doamnei”, cu nuanțele și forma sa unică, și ne vom inspira din capodopera „Iriși” a pictorului Van Gogh și nu numai, explorând culorile intense și liniile expresive ale stilului post-impresionist. Fiecare copil va crea o reinterpretare personală, aducând propria viziune asupra florii de iris.
1 martie 2025 – Atelier de Mărțișor: Ghiocel
15 martie 2025 – Floare din Asia: Cercelul Doamnei
22 martie 2025 – Floarea de iris din arta lui Vincent van Gogh
Programul își propune:
- stimularea creativității copiilor printr-o varietate de tehnici de desen (se învață noțiuni de paginație, construcția formelor, perspectivă,
- crearea unor compoziții tematice și chiar lucrări compuse din tehnici mixte);
- prezentarea unor noțiuni de istoria artei, istoria culturii, istorie, geografie;
- promovarea și valorificarea colecției Muzeului Hărților
Coordonatorul programului Hărțile Artei este prof. Simona Cristina Zalinca, cu o experiență de peste 15 ani în cadrul programelor educaționale non-formale, art terapie, activități extracurriculare și hobby pentru copii. Este fondator Atelier Belladona Art (2015) și are specializarea în domeniul artistic și pedagogic.
Participarea se face pe bază de înscriere la adresa simona_zalinca@yahoo.com și achitarea taxei.
Taxa de participare: 110 lei/ copil/ 1 atelier SAU 300 lei / copil/ 1 modul complet de 3 ateliere respectiv 200 lei / copil/ 1 modul complet de 2 ateliere; pentru 2 frați taxa este de 580 lei/ 1 modul complet cu 3 ateliere respectiv 380 lei / 1 modul complet cu 2 ateliere.
Durata: cca. 90de minute, sâmbăta, de la 11:00 la 12:30
Vârste recomandate: 7-11 ani
Taxa include materialele de lucru, biletul pentru vizitarea muzeului, mici surpize pentru copil.
Toate informațiile despre desfășurarea programului, înscrieri, taxe se găsesc AICI.
Atelierul Hărțile Artei este construit ca program educațional ce se adresează copiilor tipici din segmentul de vârstă menționat. Întrucât ne dorim o experiență educațională pozitivă pentru toți participanții este important să ne comunicați în cazul în care intenționați înscrierea unui copil cu cerințe educaționale speciale pentru a putea stabili în ce măsură putem prin această activitate, să răspundem nevoilor copilului dumneavoastră (nevoi educaționale, sociale, emoționale, de comunicare și fizice).