Evenimente speciale
Vă invităm la o discuție despre contribuția unei bibliografii naționale la promovarea patrimoniului scris.
Cu această ocazie va fi lansat și Catalogul online al tipăriturilor românești vechi, un instrument prin care este facilitat accesul la informație actuală și de calitate despre problematica civilizației tiparului în spațiul cultural românesc. Catalogul va putea fi accesat la adresa www.tipariturivechi.ro, fiecare tipăritură beneficiind de un articol cu o prezentare similară enciclopediilor online, bazată pe o serie de descriptori specifici (anul tipăririi, număr de pagini, numele tipografului, numele gravorului etc).
Vor participa la dezbatere:
– Mihai Iacob, curatorul Catalogului online al tipăriturilor românești vechi
– arhim. dr. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sf. Sinod
– conf. univ. dr. Gabriel Mihăilescu, Universitatea București
– Cristina Toma, directorul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi
Vă rugăm să ne confirmați participarea la eveniment până cel târziu miercuri, 4 octombrie, printr-un scurt mesaj trimis la adresa: contact@m3culture.ro.
Detalii despre proiect: http://m3culture.ro/…/catalogul-online-al-tipariturilor-ro…/
Proiectul cultural este realizat de MetruCub – resurse pentru cultură și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB, în cadrul Programului cultural București Oraș participativ. Partenerii proiectului sunt Biblioteca Sfântului Sinod și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.