Muzeul Hărților și Asociația Artelier D îi invită pe copiii de 7 – 12 ani la noile ateliere ale clubului de vară Atlasul noilor exploratori. În luna iulie, le propunem 3 întâlniri, în care, împreună cu Daniela Mișcov, vor descoperi temele care îi preocupă pe exploratorii de azi și cum se regăsesc acestea în tipurile noi de atlas.
În cadrul programelor vom povesti despre aventurile unor exploratori și despre provocările cărora le-au făcut față, în locuri din cele mai diverse: la Polul Sud, în deșerturi aride, precum cel din Sudan, sau în cei mai înalți munți- Anzii. (Re)descoperim harta și cum este alcătuită; în ce constă trusa de supraviețuire a unui explorator și care sunt principalele episoade ale cartografierii spațiului. În ultima parte a atelierelor, realizăm un proiect artistic, inspirat de poveștile ascultate. Nu în ultimul rând, povestim despre ultimele noastre lecturi de călătorie, geografie și imaginație și facem recomandări pentru vacanță.
Calendarul atelierelelor:
- Pe schiuri, la Pol – sâmbătă, 6 iulie, ora 10:30
- Pe cămilă, în deșert – sâmbătă, 13 iulie, ora 10:30
- Cocoțați în Munții Anzi – sâmbătă, 20 iulie, ora 10:30
Pe cămilă, în deșert – sâmbătă 13 iulie, ora 10.30
Citim din jurnalul fotografei-biolog olandeze Arita Baaijens, care a parcurs deșertul sudanez pe cămilă, din pasiune pentru cunoașterea deșertului și a cămilelor
Quiz-Cunoști Pământul?, întrebări și teme de geografie, cultură, istorie
Cum ne pregătim de o explorare în deșert-activitate practică pe echipe
Teme din noul atlas: Diversitate lingvistică; Furnici; Criza apei
Cămila mea-proiect artistic, colaj, activitate creativă individuală.
Participarea se face pe bază de înscriere și achitarea taxei. Detalii AICI.
Durata: 1h 30min
Taxa: 50 lei/ copil.