Vă anunțăm că Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi se va redeschide în curând.
Așa cum știți, guvernul a anunțat deja redeschiderea muzeelor începând cu data de 15 mai 2020. Această redeschidere se referă însă la angajați, care vor reîncepe munca la această dată. În perioada următoare echipa Muzeului Hărților va desfășura activități de pregătire pentru redeschiderea pentru public: achiziție de materiale necesare prevenirii infectării cu virusul Sars-Cov-2, instalare a acestora, dezinfecția expunerii permanente.
Așadar, Muzeul Hărților NU se va redeschide pentru public pe data de 15 mai, dar sperăm să îl redeschidem cât mai curând.
Această amânare a deschiderii este necesară pentru securitatea voastră și a angajaților.
Urmărind canalele noastre online (site, Facebook, Instagram) veți afla curând data de la care vă așteptăm să reveniți în vizită.
Vă mulțumim pentru înțelegere.