Pe 16 noiembrie 2024, de la ora 10:30, Asociaţia De-a Arhitectura organizează, în parteneriat cu Muzeul Hărților, atelierul Detectivi în Muzeul Hărṭilor – stiluri și povești. Atelierul îi invită pe copiii de 9-12 ani la o explorare a clădirii ce adăpostește astăzi Muzeul, clădire de patrimoniu clasa B, și a istoriei sale, punând accent pe conștientizarea importanței patrimoniului și a conservării.
Participanții vor investiga diferitele funcțiuni și forme ale clădirii de-a lungul timpului folosind schițe, fotografii și hărți. Prin descifrarea detaliilor arhitecturale, precum arce ogivale, elemente florale sculptate în piatră și acoperișuri cu olane tipice arhitecturii mediteraneene, copiii vor descoperi transformările arhitecturale ale clădirii.
Participarea se face pe bază de înscriere (în limita celor 15 locuri disponibile) și achitarea taxei pentru atelier, pe platforma De-a arhitectura, AICI. Pentru a rezerva un loc este nevoie să vă faceți un cont pe platformă, care poate fi folosit ulterior pentru alte înscrieri. Plata se va face odată cu înscrierea pe platformă. Vă rugăm să verificați e-mail-ul pentru confirmare.
Tarif: 50 lei / copil
Durata: 2 ore (10:30 – 12:30)
Vârste recomandate: 9 – 12 ani
Atelierul este îndrumat de arh. Livia Petrescu. Atelierul a fost creat de: arh. Mina Sava și arh. Annemarie Constantinescu-Strihan. Grafica aparţine: arh. Veronica Sava.