Expoziții temporare
C`Arte și Cultură națională. Cele Mai Frumoase Cărți din România (2012 – 2016) este o expoziție de design de carte, ce prezintă o selecție de titluri nominalizate sau premiate în cadrul concursului național de design de carte Cele Mai Frumoase Cărţi din România, edițiile 2012 – 2016. Selecția include realizări ale artiștilor și specialiștilor din domeniu, care se raportează la aspecte specifice ale culturii și spațiului românesc prin ilustrație, texte, autori prezentați, de la cărți despre istoria artei și culturii (Tzara. Dada. Etc.), la cărți pentru copii (Povești din calendar), albume (Maramureșul meu) sau la cărți de autor (Praf de zâne). Proiectul promovează valorile culturale naţionale contemporane, în contextul sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale.
În cadrul expoziției vor avea loc activități pentru copii organizate de Asociația Da’DeCe, la care vor participa scriitori şi ilustratori de cărți pentru copii: Adina Rosetti, Iulia Iordan, Cristiana Radu, Veronica Neacşu. Publicul adult este invitat să participe la întâlniri cu profesionişti din domeniul artistic şi editorial, implicaţi în diferitele etape ale producerii unei cărţi.
Proiectul face parte din seria manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale și este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Expoziția este deschisă în perioada 15 ianuarie – 19 februarie 2017