Evenimente Speciale
Sâmbătă, 6 aprilie 2024, de la ora ora 11:00, Muzeul Hărților organizează workshop-ul Cultural psy despre bunăstarea mintală prin cultură, susținut de Timea Vitan, medic rezident în psihiatrie și voluntar la muzeul nostru.
Atelierul se adresează tuturor celor interesați, însă mai cu seamă trainer-ilor/ coach-ilor, educatorilor, facilitatorilor culturali, personalului din muzee, biblioteci și alte organizații, voluntarilor din sectorul cultural sau din mediul ONG ce desfășoară activități pentru public.
Bunăstarea mintală presupune echilibru emoțional, psihologic şi social, fiind unul dintre elementele care influențează puternic cogniția, percepția şi comportamentul. Astfel, promovând bunăstarea mintală, a noastră şi a celor din jur, putem contribui semnificativ la promovarea eficienței şi a stării de bine. Deși relativ nou, conceptul de „mental well-being” este deja recunoscut la nivel internațional, iar relevanța lui într-o lume din ce în ce mai agitată, precum cea de astăzi, cu greu poate fi ignorată. Numeroase studii recente demonstrează că bunăstarea mintală poate fi consolidată prin activități culturale și în spații muzeale, caracterizate printr-un climat de siguranță și toleranță.
Acest workshop își propune maparea succintă a vastului domeniu numit azi bunăstare mintală/„mental well-being”, respectiv prezentarea unor demersuri culturale ingenioase care deja contribuie la consolidarea stării de bine a beneficiarilor, prin intermediul unor activități alternative, creații artistice, evenimente culturale, inițiative non-guvernamentale sau proiecte interdisciplinare. Folosind întrebări deschise și metode de facilitare specifice educației adulților, Timea Vitan, medic rezident, va îndruma participanții spre descoperirea acelor elemente din mental well-being care nu necesită o diplomă de terapeut și care pot îmbunătăți cooperarea cu publicul, imersiunea în comunitățile țintă, precum și o mai bună comunicare în interiorul organizației.
Participarea la workshop se face în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere și achitarea taxei de 16 lei, aici.
Timea Vitan este medic rezident în psihiatrie, călătoare pasionată de cultură şi voluntară a Muzeului Hărților de mai bine de un an. Este o prezență discretă și mereu eficientă, dornică oricând să dea o mână de ajutor și să îi ghideze pe vizitatori în experiența lor de vizitare.