Evenimente Speciale
„DicționAR pe sărite” – Câte călătorii încap într-un pop-up museum?
O călătorie poate fi mult așteptată sau, dimpotrivă, apărută dintr-un gând sau o nevoie ce nu suportă amânare. Ca să pornești într-o călătorie, ai nevoie de un plan și de un geamantan, de un bilet de tren/avion sau, dimpotrivă, de o carte sau de o pereche de ochelari 3 D care să te transporte în lumi imaginate de alții. Când pleci la drum lung, ai nevoie de parteneri pe care să te poți baza, dar și de baterie la telefon. Dar, mai ales, ai nevoie de curaj și de dorința de explorare, căutare, descoperire. Poți călători în interiorul granițelor sau într-o țară nouă, în lumi fantastice sau, dimpotrivă, în memoria familiei tale, în timpuri îndepărtate, sau, din contră, în realități virtuale și augmentate.
Ne pregătim de o nouă călătorie a DicționAR-ului pe sărite și vă invităm să fiți partenerii noștri de drum sâmbătă, 2 octombrie, și duminică, 3 octombrie, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, la cel de-al treilea pop-up museum din cadrul proiectului „De la Tilincă la Opincă. DicționAR pe sărite”.
Copiii și adolescenții sunt așteptați în curtea Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi, în intervalul 10.00 – 14.00, să descopere creativ ce au în comun pasionații de călătorie de azi și călătorii de acum sute de ani.
**
„De la Tilincă la Opincă. DicționAR pe sărite”, proiect dedicat copiilor și adolescenților (+12 ani), este un dicționar etnologic care își propune să repună în uz fragmente dintr-un „vocabular al ruralităţii”.
Timp de șase luni, o echipă de etnologi, educatori muzeali, artiști vizuali și animatori au transpus 22 de termeni vechi în animații augmentate 2D și 3D, care aşteaptă să fie descoperiţi în cadrul a șase „pop-up museums” – instalații stradale interactive și participative, de scurtă durată, concepute special pentru publicul tânăr care este invitat să contribuie în mod activ, prin intervenții creative, la înțelegerea și re-interpretarea vocabularului țărănesc. Deși este un concept relativ nou în lumea muzeală, Muzeul Țăranului a mai derulat programe de tipul „muzeul personal” și a invitat de multe ori publicul la dialog informal.
***
Toate evenimentele din cadrul proiectului „De la Tilincă la Opincă. DicționAR pe sărite” vor respecta regulile de protecție împotriva Covid-19.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.