Conferințele MNHCV
14 mai 2021, ora 18.00 – data unui nou webinar din seria ATLAS. Conferințele MNHCV. De data aceasta, veți avea ocazia să aflați informații despre reprezentările Universului în perioada evului mediu, în cadrul conferinței Machina Mundi. Desenând lumea în Evul Mediu, conferință susținută de lect. dr. Ioana Munteanu, cadru didactic în cadrul facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.
Fiecare epocă are viziunea sa despre univers. În această conferință facem o incursiune în artele vizuale medievale, pentru a afla cum era reprezentată lumea la acea vreme. Vom afla ce semnificații are expresia machina mundi cu mult înainte de zorii modernității și de revoluția științifică produsă de teoriile filozofice mecaniciste.
Pentru a înțelege noima reprezentărilor Universului în diagramele aparent simple din manuscrisele isidoriene, în literele împodobite din incipit-urile Genezei ori în marile compoziții din Bibliile Moralizate ale secolului al XIII-lea care îl înfățișează pe Christos mânuind compasul în ipostaza Creatorului, trebuie să urcăm înapoi, pe firul timpului, căutând a descifra concepțiile filozofiei pythagorico-platoniciene despre kósmos și viziunea vetero-testamentară asupra Facerii. Vom descoperi în ce fel modelul lumii sferice, aflate într-o mișcare ordonată pe principii geometrico-muzicale, potrivit cu rațiunea divină, și deopotrivă, întreaga problematică a creației demiurgice sunt asimilate, nu fără convulsii, mai întâi prin mijlocirea interpretărilor metaforice, în creaționismul iudeo-creștin, care, cel puțin în cartea dintâi a Vechiului Testament, părea departe de teoriile cosmologice ale doctrinelor spiritualiste grecești.
Jocul perpetuu dintre cerc și pătrat, prin care învățații artiști medievali transpun în plan formele desăvârșite ale sferei și cubului, îndelung speculate de știința greacă, se regăsește constant, într-un chip numai la prima vedere surprinzător, în iconografia creștină, unde exprimă actul creator al unui Dumnezeu care le-a rânduit pe toate „cu măsură, număr și cumpănă”.
Având o formație de filolog clasicist, Ioana Munteanu predă cursuri de Literatură latină clasică și tardo-antică, precum și de Introducere în cosmologia antică și medievală la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Este interesată de istoria ideilor Antichității târzii, de antropologia culturală a lumii vechi, de biblistică și alegoreză creștină. Lucrul la teza de doctorat intitulată Despre bucurie în poezia sacră de limbă latină a veacului al XII-lea și, în particular, descoperirea imnurilor Hildegardei von Bingen i-au deschis orizonturi noi în studiile medievale. Explorarea temei „machina mundi” se află în centrul preocupărilor ei din ultimii ani referitoare la sinteza dintre cosmologia greacă și cea creștină medievală.
Accesul la webinar se face prin achiziționarea unui bilet în valoare de 10 lei de pe platforma Eventbook. Ulterior achiziționării biletului, veți primi un mesaj cu linkul pentru platforma Zoom.