Conferințele MNHCV
Pe 9 august 2024 de la ora 18:00, seria Atlas. Conferințele MNHCV revine cu un subiect de actualitate. Istoricul dr. Anita Sterea ne va vorbi despre cum au evoluat și cum s-au poziționat Jocurile Olimpice pe harta lumii.
În această vară, o nouă ediție a Jocurilor Olimpice ne-a dat ocazia să urmărim spectacolul competiției la cel mai înalt nivel. Performanțele, eșecurile, bucuriile, ambițiile sau speranțele pe care sportivii lumiii le-au oferit, au ținut întreg mapamondul cu ochii pe capitala Franței.
V-ați gândi vreodată cum ar arăta o hartă olimpică a lumii? V-ați întrebat pe unde au călătorit jocurile olimpice din Antichitate și până în prezentul zilelor noastre la Paris? Pornite din Olympia, o regiune aflată în sudul Greciei și găzduite în perioada modernă de orașe precum Tokyo, Sydney, Beijing, Los Angeles, Londra sau Paris, jocurile olimpice au fost prezente pe aproape toate continentele. Vă invităm așadar la o incursiune imaginară pe harta olimpică a lumii, să descoperim împreună cum o competiție antică se integrează în peisajul contemporan devenind astfel cel mai vizionat și așteptat eveniment sportiv al lumii. Aflăm povestea satului olimpic, al podiumului sau medaliilor, ștafetelor olimpice sau a drapelului olimpic. Povestim despre ce aduce nou fiecare oraș gazdă pe harta olimpică a lumii și cum numele unor români, fie sportivi sau oficiali sunt legate de trasformările mișcării olimpice din ultimul secol.
Conferința are loc la sediul muzeului, pe Strada Londra nr. 39. Participarea la eveniment se face pe bază de înscriere și achitarea taxei de 15 lei, aici.
Dr. Anita Sterea este istoric specializat în istoria mișcării olimpice. A urmat un master de studii olimpice la Academia Internațională Olimpică din Olimpia, Grecia și a efectuat stagii de pregătire la Centrul de Studii Olimpice de la Barcelona. Deține titlul de doctor la Universitatea din București, cu o cercetare despre mișcarea olimpică în timpul perioadei comuniste. Predă cursuri de istoria sportului la Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor și la Facultatea de Istorie (Universitatea din București). În prezent este președintele Comisiei de patrimoniu olimpic al Academiilor Olimpice Europene și membru în Consiliul de conducere al Academiei Olimpice Române.
Evenimentul face parte din seria Atlas. Conferințele MNHCV, care se adresează publicului pasionat de aventura cunoașterii și descoperiri din domeniile istoriei, geografiei, istoriei artei, astronomie, etc.