Program de vizitare: Miercuri - Duminica 10:00 - 18:00

Strada Londra nr. 39

Bucuresti, Sector 1

Orașul Nevăzut. Vizită cu ghidaj gratuit

Evenimente Speciale

Duminică, 15 decembrie 2024, ora 16:00, vă invităm la Muzeul Hărților pentru o vizită cu ghidaj gratuit, doar în baza biletului de acces, în expoziția temporară de fotografie contemporană: „ORAȘUL NEVĂZUT | Cristina Bobe” Vizita va fi realizată de Cristina Bobe, artist vizual, și Ioana Zamfir, curator şi muzeograf, care vor oferi o prezentare a conceptului artistic și a demersului curatorial care au condus la materializarea acestei expoziţii.

Participarea se face în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere și achitarea biletului de acces în expoziţie, fără taxa de ghidaj: tarif întreg 10 lei, tarif redus pentru pensionari 5 lei, tarif elevi și studenți 2,5 lei. Formular de înscriere: AICI

Participanții vor descoperi detalii despre cadrele fotografice incluse și despre contextul urban din care acestea au fost inspirate. Ne vom bucura de o atmosferă relaxată și o discuție liberă. Publicul are oportunitatea de a interacționa direct cu artista și de a-i adresa întrebări.
Harta, ca mijloc de codare și reprezentare a spațiului înconjurător, este un concept explorat liber de mulți artiști contemporani. Expoziția „ORAȘUL NEVĂZUT | Cristina Bobe” propune o astfel de hartă, subiectivă, emoțională și artistică, care îndeamnă la o abordare poetică a modului în care fiecare dintre noi privește și trăiește orașul.