Evenimente Speciale
După cum ne amintim, pandemia ne-a bulversat tuturor viețile şi ne-a făcut să ne punem întrebări. Ştirile parcă nu se mai terminau, dar fiecare informație nouă era doar o altă necunoscută în plus. Adevărul este că bolile trec, dar rămân urmele lor în spațiu şi timp, iar hărțile sunt un bun instrument pentru a rememora asta.
Sâmbătă, 24 februarie 2024, de la ora 11:00, vă invităm la Muzeul Hărților la o vizită cu ghidaj gratuit, doar în baza biletului de acces. În cadrul acestui tur ghidat special vom descoperi patrimoniul muzeului din perspectiva primelor pandemii împreună cu Timea Vitan, medic rezident și voluntar la Muzeul Hărților. Timea ne va explica modul în care Ciuma a scris istoria Europei sau de ce Gripa Spaniolă este asociată deseori cu evenimentele politice ale secolului al XX-lea.
Participarea se face pe bază de înscriere și achitarea biletului de acces, AICI.
Timea Vitan este medic rezident, călătoare pasionată de cultură şi voluntară a Muzeului Hărților de peste un an. Este o prezență discretă și mereu eficientă, dornică oricând să dea o mână de ajutor și să îi ghideze pe vizitatori în experiența lor în muzeu. Turul cu ghidaj gratuit reprezintă o valorificare a participării Timeei în cadrul programului de formare Erasmus +.