Program de vizitare: Miercuri - Duminica 10:00 - 18:00

Strada Londra nr. 39

Bucuresti, Sector 1

Sinele călător

Conferintele MNHCV

Pe data de 27 mai 2021, ora 18.00, vă invităm la o nouă conferință incitantă: Sinele călător. Impactul călătoriilor asupra psihicului uman. Conferința online este susținută de psihologul Nora Neghină.

Se spune că descoperirea de sine vine odată cu descoperirea lumii – din momentul în care facem primii pași și pe măsură ce ne lărgim orizonturile și traversăm granițe, învățăm, atât despre mediul înconjurător cât și despre propriile abilități. Este un adevăr pe care mulți călători l-au trăit. Care este însă impactul călătoriilor asupra psihicului nostru? Ce abilități și ce strategii folosim pentru a ne pregăti călătoriile? Dar pentru a ne readuce în cotidian, la întoarcerea din călătorie? Care sunt blocajele sau limitele fizice sau mentale pentru a descoperii lumea? Este călătoritul doar o deplasare, o evadare sau e ceva mai mult – relaxare, comunicare, oameni, experiențe, mâncare, necunoscut…
Vă invităm la un atelier de 40 min în care să călătorim virtual prin lume și prin meandrele minții umane, într-o perioadă în care călătoriile fizice au fost limitate, dar în care mai mult ca oricând avem nevoie de toate beneficiile pe care ni le aduc.

Nora Neghină este psiholog, terapeut și trainer Mindsight, pasionată de psihicul uman și de călătorii.

 

Preț: 10 lei, prin achiziționarea biletului online de AICI.
Acces: pe platforma Zoom în baza biletului achiziționat