Evenimente Speciale
Cu ocazia Zilei Naționale, Muzeul Hărților își așteaptă vizitatorii pe 1 Decembrie cu un program special. Accesul în muzeu este gratuit pe durata întregii zile și include vizitarea expunerii permanente și a expozițiilor temporare. La lăsarea întunericului, muzeul va fi luminat tricolor.
Joi, 30 noiembrie, Muzeul va fi închis. Vineri, 1 Decembrie, Muzeul se vizitează gratuit în intervalul 10:00 – 18:00.
Cu acest prilej se deschide expoziția temporară Donații recente. Planuri de Moșii, ce prezintă o mică selecție de obiecte de patrimoniu care s-au alăturat colecției muzeului în ultimii ani și care provin din „Donația Mariana Petrișor” (2022) și „Donația soților Adrian și Daniela Năstase” (2018). Dorim să le mulțumim donatorilor pentru generozitatea gestului și să le respectăm dorința de a face accesibile aceste lucrări pentru un public numeros și divers. Evenimentul prezintă în premieră planuri de moșii numite și „hărți de hotărnicie”, documente extrem de valoroase și rare, a căror cercetare se află încă într-un stadiu incipient în România.
Din programul special al acestei zile face parte și prezentarea „Hărții Școlastice a Daciei și a României de azi”, realizată de Ing. Grigore Bejan, în 1920, aflată în expunerea permanentă.
Conferința de Pace de la Paris, ce a urmat Primului Război Mondial, s-a desfășurat în perioada 1919 – 1920. Ea a fost formată dintr-o serie de întruniri între delegații din diverse state și a redesenat harta Europei, plecând de la principiul autodeterminării; conform acestuia fiecare nou stat se constituia în jurul unei singure națiuni, care avea dreptul să dețină teritoriul în care elementul său etnic era majoritar. În acest context, hărțile au jucat un rol esențial, fiind instrumentul prin care putea fi aplicat principiul autodeterminării. De aceea, cu ocazia Zilei Naționale, dorim să prezentăm publicului, pe îndelete, o hartă a României Mari.