Acesta este primul plan topografic al Bucureștiului realizat în întregime de specialiști români, între 1895 și 1899. A fost publicat în timpul lui Carol I de către Institutul Geografic al Armatei.  Pe plan sunt marcate principalele artere din centrul orașului (Calea Victoriei, Bulevardul Carol I, Bulevardul Elisabeta) și repere importante și astăzi, precum: Universitatea, Palatul Regal, Grădina Cișmigiu, Dâmbovița etc.

Lucrarea ocupă cea mai mare parte a paginii aflate în fața dumneavoastră și este delimitată de un contur lat, continuu. În partea stângă a paginii se află legenda, unde sunt trecute marcajele pentru câteva repere importante: 1. Cotroceni, 2. Bulevardul Elisabeta, 3. Dâmbovița, 4. Cișmigiu, 5. Calea Victoriei, 6.  Calea Griviței.

Reveniți la lucrare și începeți explorarea din colțul din stânga sus. Veți identifica mai întâi o linie îngroșată, continuă, care delimitează conturul orașului, dar și diferitele sectoare și zona centrală. Continuați explorarea și veți descoperi curând marcajele ce arată că în zona respectivă se află Calea Griviței și apoi Calea Victoriei. Mai jos veți identifica zona Parcului Cișmigiu și apoi delimitarea părții centrale. În apropiere veți descoperi traseul Dâmboviței, marcat prin 2 linii paralele, îngroșate; râul traversează harta de la stânga la dreapta, dintr-o margine în alta. Undeva în partea stângă, mai jos, se află marcată denumirea râului. Continuând spre stânga veți descoperi Bulevardul Elisabeta; mai departe, urcând ușor, veți ajunge în zona Cotroceni. 

Limitele de atunci ale orașului sunt cu totul altele decât cele din prezent. Iată doar câteva repere, care să vă ajute să înțelegeți cât de mare sau cât de mic era pe atunci Bucureștiul. Astfel, în partea de Nord, marginea orașului era în zona Aviatorilor de astăzi, cu Velodromul de pe Kiseleff, Șoseaua Herăstrău, apoi Cimitirul Sfânta Vineri Nou, Lacul și Grădina Tei. În partea de Sud, închisoarea Văcărești și Cimitirul Șerban Vodă se află la capătul orașului. În extremitatea Vestică regăsim zona Ciurel, Fabrica de cărămidă și cimitirul Pomenirea Ghencea, iar în Est, artere precum Strada Zidurilor, Mărcuța, Șoseaua Iancului, Calea Dudești conduc spre ieșirea din oraș.

Acesta nu este primul plan topografic al Bucureștiului; cel dintâi astfel de plan, întocmit după toate cerințele tehnice ale epocii, a fost realizat între 1844 și 1846  de către maiorul baron Rudolf Artur Borroczyn, german de origine, funcționar al Vorniciei Capitalei. 

Acesta este însă primul plan realizat în totalitate de specialiști români, cel mai detaliat și mai bine prezentat grafic din perioada anilor 1800. Este o lucrare de mari dimensiuni, care ne permite să observăm clădiri, parcuri, bulevarde, străzi și limitele de atunci ale orașului. În acest fel se poate face o comparație cu planuri din alte perioade, pentru a vedea evoluția până în zilele noastre. Acest document este valoros și prin faptul că poartă ștampila Bucureștiului din anul 1899; de asemenea, el conține un ex-libris, un însemn special, ce atestă că a făcut parte din colecția lui Constantin I. Diamandi, diplomat de carieră, implicat în negocieri importante pentru România la sfârșitul Primului Război Mondial.